5 sfaturi de la medicul Ioana Berciu pentru a reveni în formă după Sărbători. Recapătă-ți vitalitatea și silueta!

Sărbătorile de iarnă sunt cunoscute ca o perioadă de răsfăț pentru noi toți. Mesele sunt încărcate cu mâncăruri delicioase și bogate din punct de vedere caloric, iar exercițiile fizice, în cele mai multe cazuri, lipsesc cu desăvârșire. Crăciunul și Revelionul înseamnă familie și prieteni, povești, dar și mai multă mâncare și, implicit, kilograme în plus.

Este dovedit faptul că cele două săptămâni de vacanță reușesc să ne scoată din ritm și să ne facă să pierdem acea motivare care duce la îndeplinirea obiectivelor, acea vitalitate caracteristică stării de bine. Abordarea unui stil de viață sănătos presupune efort și angajament zilnic. Așadar, cum ne putem relua rutina zilnică, recâștiga starea de bine și silueta?

Doctor Ioana Berciu – Medic Medicină Generală și Director Medical ProLon® România ne oferă cinci sfaturi care ne vor ajuta să ne revenim în formă după Sărbătorile de iarnă, dar și cum să slăbim sănătos și, în același timp, să ne întărim sistemul imunitar.

1. Hidratare

Atât de simplu și totuși atât de dificil de pus în practică de cei mai mulți dintre noi. Sunt foarte multe persoane care nu se hidratează suficient. „Trebuie să bem aproximativ 1,5 litri de apă pe zi (8 pahare), ceea ce într-adevăr nu este greu dacă avem la îndemână o sticlă de apă pentru a monitoriza cât de mult bem. Ne putem începe ziua cu o cană de apă caldă și o felie de lămâie. Acest lucru întărește sistemul imunitar, are un efect alcalinizant, ajută digestia și stimulează creierul. Iar înainte de fiecare masă putem să bem 2 pahare de apă, pentru a induce starea de sațietate, și prin urmare, pentru a mânca mai puțin. Rețineți că hidratarea este extrem de importantă pentru a vă ajuta corpul să își revină în formă. Foarte important: se evită băuturile carbogazoase , se limitează consumul de cafea și se beau ceaiuri de plante, pentru a echilibra metabolismul și chiar mai mult.”, ne recomandă Dr. Ioana Berciu, Medic Medicină Generală și Director Medical ProLon® România.

2. Evitați obiectivele majore care pot copleși, căutați obiective simple, realizabile și ușor posibile.

„Nu vă gândiți la ceva imens, ci la ceva simplu, limitat în timp și realist. Un obiectiv mai mare poate fi împărțit în obiective mai mici, care vă pot ajuta să obțineți ceea ce vă doriți. Și când atingeți un obiectiv, acordați-vă un moment de recompensă. Nu trebuie să fie ceva mare, ci ceva care să vă ajute, să vă facă să vă simțiți mai mulțumiți și mai mândri de voi.”, ne sugeraza Dr. Ioana Berciu.

3. Mișcare, dar fară exces de sport

Sărbătorile înseamnă și multe nopți pierdute și un program de somn specific vacanțelor. Așadar, pentru a fi într-o formă bună atât fizică cât și mentală, este nevoie să facem mișcare, dar nu în exces. Plimbări rapide în aer liber, dans, sporturi de echipă menite să ofere și distracție și socializare sunt câteva exemple excelente. Sportul ne ajută să eliberăm endorfine, ceea ce ne vă duce într-o stare mentală mult mai bună și pozitivă.

4. Ingrediente care ne ajută și care nu ne sabotează

Este foarte important că mâncarea să fie bazată mai mult pe legume, pentru a obține necesarul de micronutienți, fitonutienți și fibre. Este indicat ca fructele și legumele să fie consumate în stare crudă sau gătite, iar pentru o diversitate mai mare să le alternăm la 3-4 zile, în funcție de preferințe. „Recomandarea este a avea o cantitate de 25-35 gr de fibre din totalul alimentelor. Dacă pe lângă asta vom include și vegetale fermentate – adică murături – vom completa totul și cu un aport de probiotice care ajuta la menținerea sănătății mucoasei intestinale, a unui metabolism sănătos și a unei stări de bine și foarte bine. În egală măsură este recomandat să evităm adaosul de zahăr, sare, alimentele cu indice glicemic crescut sau cu conținut ridicat de grăsimi saturate.”, explică medicul Ioana Berciu.

5. Optați pentru Postul Prelungit ProLon

Trăim o perioadă de studii și descoperiri științifice extraordinare. ProLon face parte dintre acestea. Timp de 20 de ani, o echipă formată din cei mai renumiți medici specializați pe anti-aging și longevitate au reușit să creeze un produs pe cât de simplu și rapid, pe atât de eficient și chiar miraculos în beneficiile pe care le oferă. Să putem ține o dietă de numai 5 zile care a dovedit științific că oferă beneficiile postului negru fară riscurile asociate lui este o oportunitate medicală și de refacere extraordinară. Puteți obține beneficiile postului cu apă prelungit, în timp ce mâncați alimente hrănitoare, fără să vă înfometați. ProLon, programul alimentar de 5 zile, oferă micro și macro-nutrienți studiați științific în cantități și combinații precise care hrănesc, dar care nu sunt recunoscuți ca alimente de către corp și, prin urmare, imită o stare de fasting (post)!

„ProLon este un program care imită postul negru prelungit. După mulți ani în care a studiat mecanismele prin care organismul intră în starea de fasting, Doctorul Valter Longo, directorul Institutului de Longevitate din California, a reușit să construiască această dietă de 5 zile care imită postul negru prelungit, hrănind în același timp corpul cu micro și macro nutrienții care îi sunt necesari pentru a rămâne în limite de siguranță. Pentru că se produce o rejuvenare celulară, o curățare celulară, efectele asupra organismului sunt multiple. Dieta ProLon trebuie evident completată de un stil de viață sănătos. Această dietă este un plan alimentar pe 5 zile, destinat să fie urmat cel mult o dată pe lună, de preferință timp de 3 luni, pentru cei care vor să slăbească. Valoarea zilnică a alimentelor este concepută special pentru a oferi o gamă largă de nutrienți, așadar este recomandat să se respecte schema alimentară propusă. O dietă care imită postul, cum este Dieta ProLon, este săracă în calorii, zahăr și proteine și bogată în grăsimi nesaturate. Alimentele concepute pentru planul de masă induc organismului starea de post datorită aportului caloric scăzut ( conținut ridicat de grăsimi și sărac în carbohidrați), dar suficient de nutritiv pentru a susține organismul.”, ne dezvăluie Dr. Ioana Berciu, Medic Medicină Generală și Director Medical ProLon® România.

Dacă reușim să introducem în planul nostru și igiena somnului, suntem mult mai repede și mult mai eficient câștigați pe toate planurile: de la slăbire până la o stare de bine și vitalitate. „Somn bun înseamnă cantitate și calitate suficientă în egală măsură, să mâncăm devreme și să ne culcam devreme. Să mâncam cu cel puțin două ore înainte de somn și să ne asigurăm cel puțin șapte ore de odihnă bună.”, ne recomandă medicul.

Și nu uitați recunoștința îmbunătățește atât sănătatea fizică, cât și cea psihologică – oamenii recunoscători dorm mai bine, sunt mai puțin stresați și mai rezistenți. Acest lucru ar trebui să ne motiveze pentru a fi recunoscători!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.