Toți cei care sunt fascinați de ciocolată știu deja că a fi ciocolatier este o artă subtilă. A fi ciocolatier în topul mondial este o artă și mai complexă, iar anul aceasta ciocolatierii de la noi se aventurează pentru prima dată în cea mai mare competiție de acest gen, World Chocolate Masters. Vlad Niculescu este cel tânăr ciocolatier român și se pregătește intens pentru marele concurs în care s-a înscris; „echipă” și ajutor îi este Elena Pavel, creatoarea dulciurilor fără zahăr Sweeteria.
Ciocolata este unul dintre cele iubite alimente de pe glob. S-a spus despre ea că deține secretul fericirii și iubirii – și asta chiar de la început, de când a fost descoperită la azteci. Aztecii consumau și venerau ciocolata în același timp – ea trecea drept dar al zeilor și suprem afrodiziac. Numai că darul acesta de la azteci era o băutură neagră, foarte picantă și amară și nu prea corespundea ideii europene de paradis. Așa că europenii s-au întrecut în a-i adăuga ingrediente dulci care au făcut-o cu adevărat irezistibilă… așa a început aventura ciocolatei-desert care în zilele noastre îmbracă mai multe forme ca niciodată!
S-a demonstrat științific că produsele din cacao aduc beneficii întregului organism: tinerețe, forță, creativitate, energie. Aventura ciocolatei a continuat până în zilele noastre, câteodată în pofida eforturilor nutriționiștilor de a ne pune să reducem consumul de zahăr – pentru că, da, ciocolata a fost mereu asociată cu dulcele păcat. Dar câteodată aventura ciocolatei vine chiar în sprijinul celor care doresc eliminarea zahărului rafinat, așa cum o face prima ciocolata creată la noi, în România, de Elena Pavel, sub brandul Sweeteria.
Acum imaginați-vă un campionat mondial al ciocolatierilor, în care cei mai buni dintre ciocolatierii din toată lumea se întrec în a propune diferite consistențe, arome, surprinzătoare combinații în praline, forme neobișnuite, culori apetisante, care spun povești pentru toate simțurile și mai ales se bucură de cel mai mare dar natural al arborelui de cacao: capacitatea de a ne aduce într-o stare de fericire.
Ei bine, da, o astfel de competiție există: WORLD CHOCOLATE MASTERS este cea mai importantă competitie dedicata ciocolatei la nivel mondial, care de 20 ani descoperă măiestria celor mai buni ciocolatieri din lume. Se spune că este „polul ciocolatei”, adică este locul în care se prezintă cele mai noi idei și cele mai îndrăznețe arome și forme, care dau apoi naștere trendurilor mondiale în ciocolaterie.
Anul acesta, România va fi reprezentată pentru prima oară la competiția WORLD CHOCOLATE MASTERS pentru Europa de Sud Est, ce se va desfășura la finalul lunii martie la Belgrad, Serbia. Simpla participare aici plasează competitorii în rândul celor mai buni ciocolatieri din lume. Finaliștii maratonului de probe de la Belgrad, ce se vor desfășura pe parcursul a 9 ore, vor concura în finala World Chocolate Masters din 2025.
Trebuie să ai multă știință și artă, mult talent, dar și mult curaj pentru aventura WORLD CHOCOLATE MASTER – și toate acestea sunt atuurile lui Vlad Niculescu, cel mai tânăr ciocolatier din România, creatorul Boem Atelier.
Vlad este inginer în chimie alimentară și de când se știe este pasionat de ciocolată, pasiune pe care și-a urmat-o studiind la Paris si apoi in Bruges/Belgia, unde a deprins tainele celor mai noi tehnici de lucru cu ciocolata, devenind șeful echipei de producție a unei fabrici cu vechime de peste 30 ani.
Acum 2 ani, Vlad a revenit în țară și a pus bazele Boem Atelier – o ciocolaterie care îmbină clasicul ciocolatei belgiene cu noi arome îndraznete. În creatiile sale, Vlad folosește fructe, legume si plante aromatice cultivate in propria gradina, dar si miere, ceara sau propolis din stupina proprie.
Creațiile sale înfăcărează imaginația și simțurile iubitorilor și iubitoarelor de ciocolată, care știu să aprecieze atât bogăția de nuanțe ale gustului, care te învăluie de când începe să se topească minunata ciocolată pe limbă, cât și puritatea consistenței, care creează cea mai plăcută senzație în gură chiar și după ce pralina s-a topit deja.
Cele 12 praline-inimă de la Boem Atelier sunt cele mai savurate în acest sezon, fiind cadoul ideal pentru persoana iubită. Delicatele inimioare glazurate conțin fie un ganache de mango și portocală, învăluit în ciocolată neagră, fie un caramel sărat înfășurat în ciocolată cu lapte, fie o suprapunere de ganache de șampanie și confit de zmeură, totul în ciocolată albă.
Da, sunt minunat de dulci, da, conțin zahăr. Însă pentru cei care nu-și pot asuma riscul zahărului, Vlad are creații cel puțin la fel de dulci și de atrăgătoare!
Împreună cu Elena Pavel, creatoarea brandului Sweeteria de dulciuri fără zahăr adăugat, Vlad Niculescu a dezvoltat prima gama de praline fără zahăr adăugat din România.
Sweeteria este primul laborator de dulciuri cu indulcitori naturali din Romania. Fondatoarea sa, Elena Pavel, este la rându-i ciocolatier si cofetar, iar acest brand romanesc implineste in curand 8 ani intr-un domeniu complet nou, de nisa. Misiunea asumată de Elena, cu pasiune și tenacitate, este aceea de a înlocui zaharul din cele mai iubite dulciuri ale romanilor – și în special din ciocolată – cu indulcitori naturali, oferind un „dulce sanatos” persoanelor care nu pot sau nu doresc sa consume zahar. Având de fiecare dată prima confirmare din partea propiilor copii, Elena a realizat de-a lungul timpului diferite tipuri de ciocolata cu indulcitori naturali – în condițiile în care acest gen de produse abia face astazi primii pasi, timizi, in Europa.
Pralina – perlă Sweeteria este cea mai recent sosită în prima gamă de praline fără zahăr adăugat din România! Este o bijuterie din ciocolată albă, ganache de lămâie și spirulină cruncky, care a fost prezentată – și a primit premiul de originalitate – în cadrul Black Sea Fish Festival 2023. Ca element inovator, ciocolatierul a ales să folosească spirulina – o microalgă care crește atât în ape dulci, cât și în ape sărate, și este o sursă de fitonutrienți.
Am zice: dacă poți acomoda atât de delicios o algă verde într-o pralină dulce fără zahăr, practic poți crea orice în ciocolată!
Provocarea lui Vlad Niculescu – prin participarea lui la WORLD CHOCOLATE MASTER – adună tot ce a învățat și a experimentat în ciocolaterie – cu și fără zahăr – împreună cu Elena Pavel, în ultimii 10 ani de când au parcurs împreună primul curs de ciocolaterie.
Noi, iubitorii de ciocolată din România, le ținem pumnii și îi dorim mult succes lui Vlad în acest concurs! Suntem gata să gustăm din noile trenduri în ciocolată!
*foto: Pui de Poze
Este extraordinar sa vedem cum arta ciocolatierului a ajuns in topul mondial si mai ales sa avem un reprezentant roman la cel mai prestigios concurs de acest gen, World Chocolate Masters! Sunt mandra de Vlad Niculescu si Elena Pavel pentru ca ne-au adus in fata lumii delicii fara zahar, care sa ne incante si sa ne mentina sanatosi in acelasi timp. Cu siguranta, decadenta ciocolata va cuceri si mai multe inimi in viitor datorita acestor indrazneti si talentati ciocolatieri romani. Sa ne bucuram si sa ne lacomim de aceasta minunata aventura a ciocolatei!